Anexa 1 - Regulamentul de ordine interioara Buenos Studio
1. Regulamentul de ordine interioara în vigoare (în continuare, ”Regulamentul”) este
stabilit pentru desfășurarea normală a activităților în cadrul Buenos Studio, ce aparține
A&FWORK SRL (în continuare, ”BUENOS” sau ”Studioul”), pentru membrii Studioului,
pentru siguranța și confortul lor, precum și în scopul menținerii ordinii, curățeniei și
integrității încăperilor, echipamentelor și dotărilor.
2. Conducerea BUENOS își rezervă dreptul de a introduce noi puncte în Regulament,
afișând la recepție, forma actualizată a acestuia. Cunoașterea, însușirea și
respectarea integrală a prezentului Regulament sunt obligatorii pentru toți
membrii Studioului. Prin plata unei ședințe sau a abonamentului/înscrierea pe listele
de angajați în calitate de beneficiari ai contractelor cu diverse firme/prin acceptarea de a
se antrena în sălile BUENOS, membrul confirmă faptul că va respecta cu strictețe
prezentul Regulament.
3. În cazul încălcării de către Membru a obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile
prezentului Regulament, inclusiv, dar fără a se limita la: distrugere, furt, orice tip de
violență fizică și/sau verbală față de antrenori/alți membri/personal al Studioului,
comportament inadecvat, nerespectarea programului claselor, Buenos va avea dreptul
să anuleze abonamentul Membrului, fără rambursarea sumelor achitate,
precum și dreptul să refuze pe viitor accesul Membrului la clase. De asemenea,
Membrul va fi obligat la plata daunelor-interese, în vederea acoperirii, în integralitate, a
prejudiciului suferit de către Studio sau alți membri.
4. Orice persoană care a împlinit vârsta de 14 ani, are deplină capacitate fizică și psihică, a
vizitat sala, a citit și a consimțit să respecte Regulamentul de ordine interioară, a
prezentat personalului de la recepție un act de identitate și o fotografie a sa recentă și a
achitat prețul (abonament sau ședință) sau s-a înscris pe lista de angajați în calitate de
beneficiari ai contractelor cu diverse firme, poate deveni membru BUENOS. În acest
sens, se va încheia Contractul de membru, datele personale ale Membrului urmând să fie
înregistrate în aplicația Gym Management App. Accesul în sală se face numai în baza
aplicației Gym Management App. Pentru asigurarea confortului membrilor, nu se vor
încheia abonamente peste capacitatea maximă a Studioului.
5. În cazul minorilor este necesar acordul scris al reprezentantului legal (e.g.,
părinte/tutore), acesta urmând să semneze Contractul de membru, prin care își asumă
răspunderea pentru faptele minorilor. În cazul în care minorii au un comportament
inadecvat față de ceilalți membri ai Studioului, BUENOS își rezervă dreptul de a le
interzice accesul la clase.
6. În cazul abonamentelor de tip nelimitat, membrul are acces la echipamentele
Studioului oricând în timpul programului de lucru o dată pe zi, pe o perioadă de
cel mult 1 ora. Membrul este obligat să părăsească sala cel târziu la ora stabilită pentru
închiderea Studioului.
7. În cazul abonamentelor cu număr limitat de ședințe (4 sau 8), membrul are acces
la echipamentele Studioului oricând în timpul programului de lucru, o dată pe zi, pe o
perioadă de cel mult 1 ora, atâta timp cât s-a înregistrat la una din clasele
disponibile prin intermediul aplicației Gym Management App. Membrul este
obligat să părăsească sala cel târziu la ora stabilită pentru închidere.
8. În cazul abonamentelor matinale (happy-hour), membrul are acces la
echipamentele Studioului o dată pe zi, pe o perioadă de cel mult 1 ora, de luni
până vineri, de la orele 12:00 până la orele 15:00, cu condiția să intre în sală,
cel târziu, la ora 13:30 și să părăsească Studioul, cel târziu, la orele 15:00. După
orele 13:30, accesul este interzis deținătorilor acestui tip de abonament.
9. Programul de funcționare a Studioului este: Luni - Vineri: 08:00 - 11.00: 16:00 – 21:00;
Sâmbătă: 08:00 – 13:00. Programul pe perioada sărbătorilor legale la recepția
Studioului cu minimum 7 zile înainte. În afara programului de funcționare, accesul în
incinta Studioului este strict interzis.
10. Capacitatea maximă a Studioului este de 15 persoane. Pentru siguranța și confortul
membrilor și a personalului Studioului, BUENOS are dreptul să impună limitări privind
numărul de persoane care au acces concomitent în sala de antrenament.
11. Prețurile practicate de BUENOS sunt afișate la recepție, precum și în aplicația Gym
Management App. Plata serviciilor se realizează în avans prin transfer bancar
online sau cash/prin card bancar la recepția Studioului. După încasarea
contravalorii serviciilor oferite, rambursarea banilor nu este posibilă. Contravaloarea
ședințelor neefectuate, din cadrul unui abonament expirat, nu se rambursează în nicio
situație.
12. Conducerea BUENOS poate aduce modificări programului de funcționare, prețurilor
serviciilor și produselor comercializate și poate opera alte modificări cu privire la servicii,
după cum va considera de cuviință, cu informarea membrilor prin afișarea acestora la
recepția Studioului sau pe pagina de Facebook a Studioului. Studioul are dreptul ca, pe
perioada derulării Contractului de membru, să schimbe tipul serviciilor sau structura
echipei de antrenori/instructori. În caz de necesitate și în scopul îmbunătățirii calității
serviciilor, Studioul are dreptul să modifice și să completeze în mod unilateral prezentul
Regulament. Noile reguli interne intră în vigoare pentru membrii studioului din
momentul afișării lor la recepția Buenos.
13. Prezentul Regulament va fi respectat pe întreaga perioadă în care membrul
deține un abonament valabil (activ), inclusiv în cazul în care abonamentul încetează
și se încheie un alt abonament pentru aceeași clasă/o clasă diferită sau dacă
abonamentul se reînnoiește.
14. Încălcarea prevederilor prezentului Regulament, conferă BUENOS dreptul de a rezilia
Contractul de membru și de a anula abonamentul, fără intervenția instanței de
judecată și fără nicio altă formalitate prealabilă, cu informarea membrului în acest sens
prin intermediul aplicației Gym Management App sau prin email. Prețul achitat de
membru până la data rezilierii Contractului și anulării Abonamentului nu va fi restituit,
BUENOS având dreptul să solicite daune-interese Membrului, în vederea acoperirii, în
integralitate, a prejudiciului suferit.
15. Accesul Membrilor la clase se poate face doar în baza rezervării prin intermediul
aplicației Gym Management App sau a achitării prețului de intrare cu acces
pentru 1 (una) ședință.
16. Membrii nu vor intra la clase cu ceasuri, brățări sau alte accesorii. BUENOS nu își
asumă răspunderea pentru lucrurile pierdute sau lăsate în cadrul Studioului. La
finalul antrenamentului, membrul este obligat să elibereze dulapul de lucrurile sale
personale. Orice bunuri lăsate în Studio și găsite de personalul acestuia vor fi puse în
dulapul cu lucruri uitate (nr. 12) și vor fi donate după o perioadă de 30 de zile în care nu
au fost revendicate.
17. Membrul este de acord și a luat la cunoștință despre faptul că în cadrul BUENOS
supravegherea activității (sala de antrenament, casa scărilor și saună) se face
prin înregistrări video, precum și despre faptul că, ocazional, se fac înregistrări
video și fotografieri ale activităților desfășurate în cadrul BUENOS, care pot
apărea pe paginile de socializare ale Studioului (Facebook, Instagram, etc)
18. BUENOS își rezervă dreptul de a denunța Contractul de membru, din motive obiective,
care nu țin de culpa/conduita părților (defecțiuni ale aparatelor, desființarea unor
facilități, renunțarea la unele servicii, etc), caz în care membrul va fi înștiințat și poate fi
compensat cu alte servicii stabilite de conducerea BUENOS.
19.Anularea unei ședințe se poate face cu cel puțin 4 ore înainte de ora rezervării.
În caz contrar, ședința va fi
considerată utilizată și nu va putea fi reprogramată.
20. În cazul abonamentelor pe o perioadă de 1, 3 și 6 luni, membrul are posibilitatea să
înghețe utilizarea acestora pentru minimum 7 zile odată, după cum urmează:
- abonamentul pe 1 lună (30 zile) - 7 zile perioada de înghețare (o singură înghețare);
- abonamentul pe 3 luni (90 zile) - 14 zile perioada de înghețare;
- abonamentul pe 6 luni (180 zile) - 21 de zile perioada de înghețare.
21. Membrul va putea îngheța abonamentul telefonic, prin e-mail sau la recepție prin
comunicarea perioadei pentru care dorește înghețarea serviciilor, înaintea perioadei
pentru care dorește acest lucru. Perioada de valabilitate a abonamentului se va
prelungi corespunzător cu perioada de înghețare prevăzută mai sus. Înghețarea
abonamentului nu este posibilă în cazul achiziționării unui abonament cu
număr limitat de ședințe (4 sau 8).
22. În cazul suspendării activității BUENOS din anumite motive sau în cazul sărbătorilor
legale, toate abonamentele valabile (active) vor fi suspendate și prelungite cu
perioada suspendării acestora, rambursarea sumelor plătite nefiind posibilă.
23. BUENOS nu își asumă răspunderea pentru inconveniente și limitări apărute că urmare a
lucrărilor sezoniere, de reparații și construcții, desfășurate de către autoritățile
administrației publice locale sau de către furnizorii de utilități. În timpul desfășurării
măsurilor de reparații și de igienizare, BUENOS are dreptul să limiteze zona destinată
antrenamentelor.
24. BUENOS are dreptul să limiteze/renunțe la unele servicii oferite, în timpul
desfășurării unor evenimente, altor măsuri și/sau reparații sau revizii ale
echipamentelor. Aceste situații se fac cunoscute din timp membrilor, prin intermediul
avizierelor amplasate pe panourile de informații din cadrul Studioului sau la recepție, cu
minimum 24 de ore înainte de efectuarea acestor măsuri. Acest interval orar nu se
recuperează. În cazul în care serviciile municipale opresc/limitează furnizarea apei,
energiei termice și electrice, BUENOS nu își asumă răspunderea pentru întreruperea
serviciilor furnizate.
25. BUENOS recomandă membrilor săi un examen medical înainte de începerea frecventării
Studioului, membrii fiind personal responsabili de starea de sănătate a acestora.
26. BUENOS nu își asumă răspunderea pentru înrăutățirea/vătămarea stării de
sănătate a membrului, pentru agravarea/apariția unor probleme medicale ale
membrului sau pentru orice accidentare (traumatism/vătămare) a membrului
produsă în cadrul Studioului/ca urmare a participării la clase, dacă motivul este
reprezentat de:
i. nerespectarea recomandărilor, concluziilor medicale;
ii. nerespectarea regulilor de utilizare și securitate a echipamentului;
iii. încălcarea regulilor de frecventare ale Studioului (inclusiv regulile de frecventare
a anumitor zone ale Studioului);
iv. neinformarea sau informarea necorespunzătoare a antrenorului/instructorului cu
privire la starea de sănătate a membrului sau referitor la problemele medicale
curente/anterioare ale acestuia;
v. efectuarea unor antrenamente/exerciții individuale de către membru, cu greutăți
neadecvate, fără asistența unui antrenor/instructor sau a unui partener de
antrenament;
vi. culpa membrului;
vii. rezultatul acțiunilor nelegale/neconforme ale unor terțe persoane sau ale
prepușilor/angajaților Studioului.
27. În cadrul Studioului sunt obligatorii următoarele reguli generale de conduită:
i. intrarea în sală este admisă numai în echipament sportiv și încălțăminte de
interior perfect curată (echiparea se face în vestiarul Studioului), partea de sus a
corpului și părțile intime urmând a fi acoperite. BUENOS are dreptul de a refuza
accesul membrului la clase/antrenament dacă acesta are un echipament sportiv
necorespunzător;
ii. spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și dezinfectarea regulată a
acestora;
iii. utilizarea prosopului personal la contactul corpului cu diferitele aparate sau
accesorii;
iv. păstrarea unei igiene personale adecvate înainte de a se prezenta la clase/
antrenamente;
v. aplicarea dezinfectantului pe fiecare aparat cu care lucrează membrul, înainte și
după sesiunea de antrenament;
vi. așezarea în locurile special amenajate a accesoriilor cu care a lucrat membrul;
vii. folosirea telefoanele mobile doar în zona recepției, vestiarelor sau în zonele de
socializare; recomandăm membrilor să regleze telefonul pentru a suna cât mai
discret.
28. În cadrul Studioului sunt interzise următoarele:
i. frecventarea Studioului în prezența simptomelor de boli dermatologice, chiar dacă
pielea este protejată cu orice fel de pansamente medicale;
ii. frecventarea Studioului în prezența simptomelor de boli respiratorii, viroze, gripă
și/sau febră, chiar dacă se poartă mască de protecție. Personalul Studioului are
dreptul să verifice temperatura corporală a membrilor înainte de a le permite
accesul în sală și să interzică accesul celor care au temperatura peste 37.2 °C;
iii. distrugerea și deteriorarea echipamentelor, dotărilor sau amenajărilor Studioului;
orice echipament distrus sau avariat va fi reparat pe cheltuiala persoanei care a
dus la scoaterea acestui din uz;
iv. folosirea echipamentelor concepute pentru anumite exerciții, în alte scopuri de
antrenament, care ar putea duce la deteriorarea acestora sau la rănirea
membrilor;
v. accesul cu orice fel de arme albe și/sau de foc, substanțe explozive, toxice și cu
un miros pregnant;
vi. accesul persoanelor sub influența alcoolului sau drogurilor;
vii. accesul copiii cu vârsta sub 14 ani sau utilizarea echipamentelor de către aceștia;
viii. fumatul în incinta studioului, în vestiare și în zonele de acces (hol, casa scărilor);
ix. accesul în sală cu animale și produse alimentare;
x. cumpărarea/vânzarea/consumul/posesia de droguri, substanțe injectabile sau
orice alte substanțe interzise de lege, orice încălcare a acestei reguli fiind
raportată organelor competente;
xi. plasarea de anunțuri, materiale de reclame, efectuarea de investigații/sondaje și
răspândirea de mărfuri fără aprobarea scrisă a Studioului;
xii. consumul de gumă de mestecat;
xiii. ascultarea muzicii prin aparatură proprie, cu excepția folosirii căștilor;
xiv. aruncarea zgomotoasă a greutăților pe jos;
xv. lăsarea greutăților și a accesoriilor folosite, în alte locuri decât cele special
amenajate pentru acestea;
xvi. blocarea spațiilor de acces în sală și a ieșirilor din parcarea interioară a acesteia;
xvii. utilizarea unui limbaj neadecvat sau ofensator, precum și orice tip de
violență fizică și/sau verbală, atât față de ceilalți membri, cât și față de
antrenori/personalul BUENOS. Încălcarea acestei reguli, duce la rezilierea de
plin drept a contractului de membru și anularea abonamentului membrului, fără
restituirea sumelor achitate de acesta, precum și la interzicerea accesului în sala
de antrenament pe o perioadă nedeterminată;
xviii. înregistrarea video/audio sau fotografierea fără acordul scris al
Studioului. În cazul încălcării acestei reguli, membrului i se poate solicita sa
părăsească de îndată Studioul.
29. Membrul se obligă să respecte regulile moralei publice pe întreaga perioadă în care este
prezent în Studio. În cazul deteriorării echipamentului sportiv sau a altui bun al BUENOS,
membrul va suporta toate cheltuielile pentru înlăturarea deteriorărilor produse
echipamentului sau bunului, precum și reparațiile bunului/încăperii.
30. Membrul se obligă să respecte prezentul Regulamentul și celelalte Regulamente/reguli
afișate în fiecare zonă a Studioului.
Anexa 2 - Regulamentul privind antrenamentele funcționale de grup
Prezentul Regulament se aplică, în mod corespunzător, atât antrenamentelor
funcționale de grup executate la saltea cu sau fără accesorii ( Pilates, Body Fit, etc),
cât și antrenamentele de grup executate pe aparatele de Pilates cu sau fara accesorii
(Reformer sau alte aparate si accesorii specifice din Pilates)
1. Membrul este obligat să utilizeze echipamentul sportiv în mod adecvat, în caz contrar,
acesta își asumă răspunderea pentru riscurile traumatismelor ce pot surveni în urma
utilizării neadecvate a echipamentului.
2. Antrenamentul cu greutăți mari se va face numai în prezența unui
antrenor/instructor sau a unui partener de antrenament.
3. Descărcarea barelor de discuri se va face cu ajutorul antrenorului/instructorului sau
partenerului de antrenament.
4. Sunt interzise adaptările/modificările unor exerciții sau orice fel improvizații. BUENOS nu
răspunde pentru vătămările corporale suferite de membrii Studioului ce folosesc
echipamentul sportiv în mod necorespunzător/cu nerespectarea instrucțiunilor primite.
5. Este interzisă trântirea discurilor/ganterelor/altor tipuri de greutăți, pe pardoseală.
6. Este interzisă depozitarea discurilor/ganterelor/altor tipuri de greutăți pe perna aparatelor
sau perete.
7. Membrii vor aranja greutățile și accesoriile după folosire în locurile special amenajate (e.g.,
suport discuri/gantere).
8. Dacă un echipament nu funcționează optim, nu încercați să îl reparați sau să introduceți
mâna între greutăți. Orice problemă de funcționalitate a echipamentelor trebuie anunțată
la recepție, iar personalul BUENOS va semnala aparatul ca fiind defect până ce acesta va
fi reparat de o firmă autorizată.
9. Fiecare clasă începe conform grilei de program și durează 50 minute.
10. Membrul va ajunge cu cel puțin 10 minute înaintea începerii clasei pentru a avea timp sa
să se pregătească înainte de începerea acesteia. Antrenamentul fără încălzire prealabilă
de minimum 10 minute este periculos pentru sănătatea Membrului.
11. În cazul întârzierii la clasă cu mai mult de 10 min, antrenorul/instructorul are dreptul de
a nu admite intrarea membrului la clasă. În cazul în care i se va permite accesul, timpul
antrenamentului/clasei se va reduce și nu se va prelungi.
12. După intrarea la clasă, în cazul antrenamentele pe saltea, Membrul va purta șosete anti-
alunecare și va depozita pantofii de sport în locul special amenajat.
13. În timpul clasei sunt interzise inițiativele personale cu privire la executarea
exercițiilor (de exemplu, executarea unei rutine personale, utilizarea ganterelor sau a
altor exerciții care contravin programului în curs).
14. Dacă Membrul va fi nevoit să plece înainte de încetarea orei, va informa instructorul înainte
de începerea acesteia și va părăsi sala astfel încât să nu deranjeze restul participanților.
15. Orice sugestie sau comentariu privind programul care se predă va fi comunicat
instructorului/antrenorului după terminarea clasei.
16. Membrul va utiliza echipamentele de Pilates în mod corect, conform instrucțiunilor primite
de la instructor.
17. Membrul nu va schimba sau muta arbitrar dispozitivele de securitate ale echipamentelor
tehnice și le va utiliza corect și adecvat.
18. Membrul va comunica imediat antrenorului orice situație despre care are motive
întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea acestuia, precum și
orice deficiență a sistemelor de protecție.
19. În cazul claselor care necesită un anumit echipament (accesorii, saltele, etc.), la
terminarea orei, Membrul va depozita echipamentul în locul special amenajat din sală.
20. Pentru clasele care presupun exerciții/antrenamente la saltea, Membrul va utiliza un
prosop, iar, la sfârșitul orei, salteaua va fi ștearsă cu soluția dezinfectată disponibilă în
Studio și apoi va fi dusă la locul acesteia.
21. Membrul va utiliza în mod obligatoriu îmbrăcăminte și încălțăminte de sport adecvate la
toate clasele, stretching și pilates, unde instructorul va recomanda încălțămintea specifică
respectivelor clase.
22. Dacă Membrul va simți în timpul clasei amețeală, lipsă de aer, leșin sau durere în zona
pieptului, se va opri și va anunța de îndată instructorul/antrenorul.
23. Membrul se va hidrata corespunzător în timpul clasei/orei.
24. Folosirea telefonului mobil în timpul claselor este interzisă. Telefoanele mobile vor fi setate
pe modul silențios.
25. Este interzis comportamentul indecent, gălăgios sau orice alt tip de comportament care
ar putea genera situații conflictuale sau ar deranja celelalte persoane prezente.
26. În cazul antrenamentele de grup executate pe aparatele de Pilates cu sau fără
accesorii (Reformer sau alte aparate si accesorii specifice din Pilates), Membrul
va respecta, suplimentar, următoarele reguli:
i. când se va așeza pe aparatul de Pilates, mai întâi va pune mâna pe platforma
mobilă pentru a verifica dacă aceasta este stabilă;
ii. când va executa exercițiile din picioare pe platforma mobilă întotdeauna va pune
mai întâi mâinile pe Foot-Bar și apoi va urca cu tălpile pe platformă și nu în
genunchi;
iii. când va executa exercițiile din genunchi pe platforma mobilă întotdeauna va pune
mai întâi mâinile pe Foot-Bar și apoi va urca cu genunchii pe platformă;
iv. arcurile vor putea fi schimbate de către membru doar la indicațiile instructorului;
v. nivelul Foot-Bar-ului se va putea ajusta doar la indicațiile instructorului, verificând-
se blocarea acesteia înainte de a fi folosită.
vi. tetiera se va coborî întotdeauna la nivelul zero atunci când se vor executa exerciții
care implică posturi inverse (cu membrele superioare deasupra trunchiului);
27. Este interzisă Utilizarea echipamentului fără supravegherea unui instructor.
28. Este interzisă utilizarea aparatelor din cadrul Studioului de către copiii cu vârsta
sub 14 ani sau de către persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice,
drogurilor, substanțelor halucinogene, stimulatorilor, a altor medicamente
depresive sau a oricăror substanțe care diminuează capacitățile fizice și mentale
și/sau consumul acestora în timpul antrenamentului.
29. Este interzisă utilizarea de către membri a vreunor mijloace de înregistrare audio
sau video, inclusiv fotografierea în cadrul Studioului. În cazul încălcării acestei
reguli, membrului i se poate solicita sa părăsească de îndată Studioul
Anexa 4 - Politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre
preocupările principale ale A&FWORK S.R.L., cu sediul în Calea Bucurestilor, nr. 33, în
calitate de operator de date, în continuare, ”A&FWORK”. Acest document are rolul de a vă
informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul
încheierii Contractului de membru.
Noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal în scop contractual și legal. Temeiul
prelucrării este construit de contractul de membru și prevederile legale aplicabile. Așadar,
pentru a facilita desfășurarea activităților aflate în legătură cu contractul și/sau pentru
îndeplinirea obligațiilor legale, comunicăm aceste date către afiliați, parteneri contractuali,
auditori, consultanți sau către autorități și instituții publice.
Tot în acest scop, este posibil să existe anumite situații în care transferăm datele în sau în
afara Uniunii Europene către afiliații noștri, pentru prevenirea fraudelor, rapoarte interne,
analiză sau pentru îmbunătățirea serviciilor oferite de către A&FWORK. Datele dumneavoastră
personale sunt prelucrate pe toată durata contractuală, până la expirarea obligațiilor
contractuale și până la expirarea termenelor de arhivare.
Concret, vă prelucrăm datele personale în următoarele scopuri:
îndeplinirea obligațiilor și drepturilor care reies din Contractul de membru;
îndeplinirea unor interese legitime ale A&FWORK în beneficiul dumneavoastră,
precum:
- marketing direct pentru promovarea serviciilor și produselor noastre, de exemplu,
oferte de abonamente, promoții produse, evenimente organizate de Buenos Studio
și altele asemenea;
- evaluarea gradului dumneavoastră de satisfacție cu privire la serviciile oferite;
- stabilirea și evaluarea intereselor dumneavoastră prin mijloace automate sau nu,
pentru a vă transmite oferte de servicii și produse cât mai potrivite;
- analize statistice, fără crearea de profiluri individuale, inclusiv prin metode
automate;
- în contextul unor posibile fuziuni, achiziții, divizări.
Prelucrarea datelor în alte scopuri decât cele contractuale și legale, va fi realizată, doar în
funcție de alegerile dumneavoastră.
Conform Regulamentului 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Directivei 95/46/CE, aveți o serie de drepturi referitoare la modul în care
companiile și organizațiile vă prelucrează datele cu caracter personal. Aceste drepturi sunt:
dreptul de a fi informat – aveți de a afla exact ce fel de date personale deținem despre
dumneavoastră în baza noastră de date;
dreptul la acces – aveți dreptul să primiți de la noi, în mod gratuit, o copie a datelor
dumneavoastră personale pe care le avem în baza noastră de date;
dreptul de intervenție asupra datelor, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei
decizii individuale, dreptul de a se adresa justiției;
dreptul la rectificare – aveți dreptul să ne solicitați să vă modificăm sau să vă
completăm datele personale pe care la avem în baza noastră de date;
dreptul la portabilitate – aveți dreptul să ne solicitați datele dumneavoastră cu caracter
personal într-un format structurat, care poate fi citit automat, pe care mai apoi să-l
trimitem către un alt operator;
dreptul la opoziție – puteți să vă opuneți prelucrării datele dumneavoastră personale
în scopuri de marketing, cercetare, statistici și alte asemenea;
dreptul la ștergere sau dreptul de a fi uitat – puteți să solicitați să vă ștergem datele
personale din baza noastră de date în cazurile în care nu mai sunt necesare pentru
îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, v-ați retras consimțământul de
prelucrare și nu există temeiuri legale pentru prelucrarea datele dumneavoastră,
datele au fost colectate ilegal, datele trebuie șterse pentru respectarea unei obligații
legale, etc;
dreptul la restricționarea prelucrării – aveți dreptul să restricționați sau să blocași
modul în care prelucrăm datele dumneavoastră personale;
dreptul de a nu fi supus deciziilor automate – ne puteți cere să nu-ți prelucrăm datele
personale prin mijloace automatizate;
dreptul de a depune o plângere în fata Autorității Naționale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – www.dataprotection.ro.
Pentru orice întrebări, probleme sau nemulțumiri referitoare la modul în care îți prelucrăm
datele cu caracter personal, ne puteți trimite un email la
adresa:baletchialinamaria@gmail.com
Totodată, ne angajăm să folosim toate măsurile tehnice și organizatorice care ne stau la
dispoziție pentru a asigura securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal,
protejarea lor împotriva distrugerii, modificării , dezvăluirii sau accesului neautorizat asupra
lor.